Cioran: „La judecata de apoi se vor cântări numai lacrimile.”

Octavian Paler: “Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu”

Citeam aceste fragmente din opera lui Octavian Paler si m-am trezit gandindu-ma la fiica mea. De fapt, cred ca aceasta selectie poate sa fie si pentru voi toti, pentru ca niciodata nu e prea tarziu sa invatam ce este , iar, daca nu este, ce ar trebui sa fie important in viata noastra.

Interviu cu Dumnezeu
"- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să creasca, iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani, iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
- Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc, dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și ca pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
- Mulțumesc pentru timpul acordat, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna" .

Iubirea, scopul vietii noastre

"Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet rănit și apoi vindecat de altul…Cine are capacitatea de a se îndrăgosti, poate avea mereu încredere în iubire și în valoarea omului de care s-a îndrăgostit. Azi este ziua îndrăgostiților. Bine zis, fiindcă îndrăgostiții nu iubesc încă. Se poate spune că simt și ei un fel de iubire, dar forma  pe care o simt ei este pe treapta cea mai de jos a iubirii. Ei încă dăruiesc din ceea ce n-au. Până la urmă o vor dobândi – asta bineînțeles dacă își vor menține trează pasiunea – și atunci vor ști  că de ziua îndrăgostiților nu mai e nevoie să-și dovedească iubirea, dăruind mici atenții, pentru a primi o îmbrățișare, sau un sărut, ori mai multe, ci vor simți atâta bucurie pentru iubirea pe care o simt, încât, cel iubit privindu-i în ochi – care este fereastra sufletului – vor ști că sunt cei mai norocoși oameni din lume. Iubire înseamnă sacrificiu, înseamnă să îți dăruiești întreaga viață celui iubit. Cine va vrea să își salveze viața, chiar și pentru cel iubit, și-o va pierde, și nici iubitul/iubita nu va simți că îl/o iubești. Iubire înseamnă încredere absolută unul în celălalt. Iubire înseamnă acea încredere că sufletul din fața ta are nevoie de al tău pentru a crește, pentru a se avânta spre lumină. Înseamnă să simți nevoia sufletului și să i-o împlinești. Doar pe cea a sufletului.  Tinerii (dar nu numai) simt nevoia să aibă pe cineva lângă ei, dar atâta timp cât la mijloc este instinctul de supraviețuire a speciei, și atâta timp cât vor dori ca prin consfințirea ei printr-un contract, să fie asigurați că nimeni nu le-o va lua, este dovada certă că iubirea nu a venit încă la ei.  Contractul nu poate crește o iubire dacă nu există încredere, dacă există gelozie (oricât de mică), dacă există dependență de orice fel, a unuia de celălalt, dacă există orgolii cât de mici, dacă există îndreptățirea unuia în defavoarea celuilalt.  Când toate dependențele vor fi murit, indiferent de ce natură vor fi fost ele, atunci, ceea ce va rămâne va fi iubire, va fi strălucirea sufletului, lumina, adevărata lumină.  Contractul ne ferește de o bătrânețe în lipsuri, dar dacă acceptăm compromisurile cu noi înșine numai pentru a trăi o viață fără lipsuri, indiferent care ar fi acelea, și pentru că acel contract oferă această siguranță, el ne fereste și de iubire, ne ferește de marea iubire care ne aduce darul suprem: Lumina, fără de care – să nu ne amăgim altfel – nu vom trăi veșnic. Nu spun să ne ferim de contract, dar dacă nu poți renunța la el, ca scop ultim al relației tale de iubire, să știi că încă nu iubești. Va mai curge multă apă pe Dunăre, și vei trece prin multă suferință, chiar cu contract, până ce vei ajunge să știi că iubirea merită orice sacrificiu. Pentru că iubirea este Lumina Duhului Sfânt. Dacă nu am dobândit această Lumină, putem să ne luăm adio de la viață, și de la viața în doi, cu contract cu tot.  Scopul vieții noastre este dobândirea iubirii adevărate, iubirea care înseamnă Lumina. Tot ce este în afara ei, este de formă. Esența iubirii este bucuria de a trăi, cu sau fără cel/cea pe care îl/o iubești și absența suferinței pentru că nu ne-am împlinit oarece dorințe, indiferent de ce natură ar fi acelea. Le urez tuturor îndrăgostiților mult noroc, și focul pasiunii de a descoperi iubirea din ei înșiși să le țină trează voința și încrederea pentru tot restul vieții lor."

Mediocritatea “nobleţei”

“Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşitatea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” - Viaţa pe un peron

"Tăcerea e de aur, zice un proverb. Este, de ce nu, dar numai în cazul când se tace din iubire pentru omul de lângă noi. Iubirea nu vrea să aibă ultimul cuvânt, fiindcă ea este însuși Cuvântul, și toate cuvintele la un loc. Tăcerea este cumpătare de cele mai multe ori, și este de înțeles să taci, când nu se poate spune nimic mai mult, dar nu pot fi de acord cu tăcerea ca armă. După mine, tăcerea ca armă este cea mai josnică dintre toate armele inventate de om, pentru că este apanajul lașilor, al celor care se lipsesc de bună voie de atributul curajului, singurul care ne conferă, în ultimă instanță, libertatea – în timp ce argumentarea, fiind apanajul ființelor dotate cu inteligență, este bazată pe o gandire verticală. Tăcerea ca armă este apanajul tâmpiților, al celor care nu pot comunica din frica să nu piardă ceva, să nu se piardă pe ei înșiși. Nu e nimic de pierdut aici, iar dacă totuși s-ar pierde ceva, acel ceva merita cu adevărat pierdut: un egoism feroce, o atitudine dictatorială, și un cult al personalității dus la paroxism. Iubirea nu poate fi practicată decât de oamenii care au o inteligență emoțională dezvoltată deasupra pragului iubirii de sine, acesta fiind cel mai scăzut nivel de inteligență emoțională, care nici nu îi poate permite individului un mod de gândire lateral, mult mai cuprinzator chiar decât modul de gândire vertical al argumentării. O problemă nu poate fi rezolvată la același nivel la care a fost creată; trebuie să evoluezi ca să o rezolvi, zicea Einstein. O fiinta umana care nu simte empatie ori compasiune, si nici nu este capabilă de argumentare, este o fiinta umana cu handicap, si din păcate mulţi dintre românii societaţii de inceput de secol XXI au acest handicap. Dar, nu cumva tăcerea, de cele mai multe ori – dat fiind faptul că, majoritatea oamenilor sunt lipsiți de sentimentul iubirii aproapelui – vine din îngâmfarea deșteptului viclean ce zice : “cu tăcerea îi frigi pielea”? De această armă se prevalează de fiecare dată așa-zișii oameni superiori." “A fi mediocru nu este o ruşine; dar a cădea in cealaltă mediocritate, a culmilor, a tipului superior – este de-a dreptul vulgar.” zicea și Mircea Eliade.

“Da, nu e întotdeauna o înţelepciune să spui
că muzele tac între arme.
Cuvintele mele sunt aici şi le strâng
ca pe o lance.
Mamă, iartă-mă, nu puteam altfel.
Ştiu, tu ai tăcut toată viaţa
şi ar fi trebuit şi eu să fac, poate, la fel,
dar trebuia odată ca din tăcerea noastră
să ţâşnească un strigăt
şi, iată-l, îmi umple gura de speranţă şi lacrimi
şi de o tristeţe însorită
ce-mi aparţine, nu mai ştiu,
mie sau mormântului meu. Dar
aceasta aproape nu mai are
nicio importanţă.”

Octavian Paler – Viaţa pe un peron

Trei vieţi

" Ziceam, în „Deşertul pentru totdeauna”, că un om are – cum au observat şi alţii – trei vieţi relativ distincte. Una publică. Una particulară. Şi una secretă. Singura în care nu se poate minţi, întrucât nu are niciun control asupra ei. În „viaţa publică” am, ca bătrân, o singura mare problemă. Mă întreb, fără să pot da un răspuns precis, cât de reală e impresia că tinerii ne privesc cu ochi răi, poate chiar cu ură, pe cei care nu mai putem conta pe prea mult nisip în clepsidră. Sincer să fiu, îmi explic parţial această antipatie. Înteleg că irităm, mai ales când vrem să dăm sfaturi. E o experienţă neplăcută şi penibilă, de care au avut parte, probabil, bătrânii din toate timpurile. Dificultăţile mele în înţelegerea deplină a acestui fenomen provin din faptul că – datorită istoriei – nu pot să pun semn de egalitate între ceea ce am trăit eu, ca adolescent, şi ceea ce trăiesc adolescenţii de azi. Am încercat să explic asta în „Autoportret”."

Calomnii mitologice – Despre bătrâneţe

Cum suntem mintiti"Ceea ce le-as reprosa eu guvernantilor nostri nu e faptul ca mint. Minciuna face parte din politica. E una din armele ei. Machiavelli o punea langa otrava si pumnal. Si pentru a nu-l banui ca batea campii, ar fi suficient sa ne amintim ce s-a ales din "dovezile" ca existau arme de distrugere in masa in Irak. Ceea ce ma scoate „din cizme“, vorba d-lui Iliescu, in ce se intampla la noi, si ma pune pe ganduri (voi spune in final de ce) e faptul ca suntem mintiti intr-un mod care arata prea evident, dispretuitor (nu numai cinic!), ca suntem considerati o turma usor de manipulat. Suntem mintiti si prost, cum ar minti un baiat de pravalie prins de stapan cu mana in bani, si grosolan, dincolo de limitele tolerate in lumea civilizata. Cum sa apreciem altfel incercarea guvernului de a ne ameti cu diverse teorii "dambovitene", in loc sa primeasca barbateste sau cu eschive inteligente dusul rece incasat la Bruxelles? Inteleg ca guvernul a intrat in panica. Dovada si comunicatul in care Stolojan era facut cu ou si cu otet pe tonul mahalagioaicelor care-si pun mainile in sold si isi dau drumul la gura, deoarece a dezvaluit ce le-au soptit emisarii Bucurestiului parlamentarilor europeni: ca de va veni la putere alt partid decat PSD, dupa alegeri, nu va mai fi posibila integrarea! Dar est modus in rebus, "exista o masura in toate".
As imparti in patru categorii minciunile oficiale de azi.
1. Minciuna prin promisiune
De vreo doua luni, se revarsa, ca din cornul abundentei, dinspre guvern, tot felul de promisiuni cu miros de mita electorala. Tinta lor fiind pensionarii, taranii si alti aducatori de voturi. Aparent, aceste promisiuni n-au nici o legatura cu "berea" si cu "micii", care vor deveni de actualitate in preajma alegerilor. Dar diferenta nu e una de fond.
2. Minciuna prin omisiune
Toate televiziunile care fac trotuarul in jurul Palatului Victoria, in cap cu TVR, devin extrem de pudice cand e vorba de vesti care nu sunt pe gustul guvernului. Si prefera sa nu ne tulbure cu ele. Corespondenta TVR care a relatat de la Bruxelles discutia despre Romania din parlamentul european ne-a comunicat pe larg parerile deputatilor socialisti, motivati ideologic sa indulceasca avertismentele din raportul baroanei Nicholson, dar n-a suflat o vorba despre ce-au spus deputatii „populari“, majoritari, si despre ce-a zis comisarul Verheugen, in legatura cu coruptia de la noi: ca asteapta sa-i vada dupa gratii si pe "pestii cei mari".
3. Minciuna prin diversiune
Dupa cum am dedus dintr-un proaspat scandal relatat de "Cotidianul", fostul activist de provincie ajuns un fel de "eminenta cenusie" in PSD, Viorel Hrebenciuc, ar putea explica Parchetului National Anticoruptie, daca ar fi deranjat, cum functioneaza clanul mafiot din Bacau si ce e adevarat in dezvaluirile despre intalnirea de taina dintre Adrian Nastase, Corneliu Iacubov si Dinu Patriciu unde s-ar fi aranjat, pe miliarde, o diversiune.
4. Minciuna prin distorsiune
Aici se afla partea cea mai grava si cea mai primejdioasa a problemei. Pe de o parte, e penibil ca guvernul Nastase s-a facut de ras, ajungand sa i se spuna de la obraz: "Incetati cu rastalmacirile!" Pe de alta parte, dupa ce i-am vazut cam pe toti "rastalmacitorii" oficiali sustinand la televizor ca palmele primite din partea parlamentarilor europeni sunt "un succes", "o incurajare", "o experienta foarte interesanta", nu pot sa nu ma intreb. Nu cumva, mintindu-ne pe noi, continuu si fara jena, ei vor sfarsi (daca n-au sfarsit!) prin a se minti si pe ei, ajungand sa se ia in serios? Exemplul lui Ceausescu, in balcon, la 21 decembrie ’89, socat de ceea ce vedea jos, ar trebui sa fie un avertisment. Sper ca Adrian Nastase, mai inteligent decat subordonatii sai, se va opri la timp. Pe d-l Geoana l-a luat, deja, apa, cred."