Umbrela patrata

Umbrela patrata

luni, 29 aprilie 2013

"Curăţitul, spălatul şi cîrpitul sfinţilor" - citire din Tudosie Marin

În 1831, la Biserica “Sfântul Mina” din Craiova s-a găsit un zapis al zugravului Tudosie Marin ca,re pentru micile reparaţii ce făcuse picturii din biserică, solicita parohului Ioanichie să-i dea suma de lei vechi 55. Textul a aparut in volumul Olgai Greceanu - "Dictionarul zugravilor de subtire, monahi si mireni", ed. Idaco dar din har, Bucuresti 2012, pag. 217, fiind preluat din revista Magazin Istoric, anul VII, nr.2,februarie 1973.
“Am pus coadă nouă cocoşului lui Sf. D…….. şi i-am îndreptat coada lei 2.
Am legat pe cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget nou lei 2.
Am pus o aripă Arhanghelului Gavril lei 4.
Am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz, lei 6.
Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna, lei 8.
Am înroşit focul din iad, am pus coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile lei 4.
Am reparat haina lui Sf. Anton şi i-am pus d…….. la antreu lei 2.
Fiului lui Tobias, care călătoreşte cu îngerul Gavril, i-am pus o curea nouă la traistă, lei 2.
Am spălat urechile măgarului lui Avesalon şi l-am potcovit, lei 9.
Am smolit corabia lui Noe, şi i-am pus un petic la fund lei 5.
Am albit barba lui Sf. Nicolae, lei 2.
Am ascuţit suliţa lui Sf. Gheorghe şi am înverzit …….. balaurului, lei 5.
Am spălat coada diavolului de la Sf. Marina, lei 2.
La plată lei vechi 55.
Adică cincizecişicinci lei vechi, am să primesc de la părintele Ioanichie, pentru curăţitul, spălatul şi cîrpitul sfinţilor în biserică.
Ss. Tudosie Marin”.

duminică, 28 aprilie 2013

Cartea postala - amprenta celor care am fost odata destinatar si expeditor


Cartea postala simpla, fara poze, are o vechime de 165 de ani si a fost emisa de de catre serviciul postal austriac in data de 1 octombrie 1869. Profesorul de economie de la Academia Militara din Viena, Emmanuel Hermann, propusese administratiei postale imperiale introducerea unui nou tip de corespondenta in forma deschisa, denumita Postblatt. El a trebuit sa duca munca de lamurire pe langa oficialii imperiali care sustineau ca acest tip de corespondenta viola secretul corespondentei care era garantat de lege. Hermann a trebuit sa intre in audienta la imparat si a trebuit sa ii explice faptul ca violarea corespondentei nu avea fundament de vreme ce doritorii puteau alege de buna voie folosirea cartilor postale pentru genul de mesaje care nu reclamau secretul corespondentei sau corespondenta secretizata in plic inchis. Imparatul s-a lasat induplecat, iar pe 15 octombrie 1848 a fost lansata oficial in lume prima carte postala. Aceasta era tiparita pe hartie galbuie si avea dimensiunea de 123 x 83mm. Pretul ei era la jumatatea costului de expediere al unei scrisori inchise, adica de 2 creitari. Pe carte era scris: „ Correspondenz – Karte”. Lansarea cartii postale s-a dovedit a avea un succes rasunator, vanzandu-se peste 9 milioane de exemplare in primul an si fiind repede acceptata in multe alte tari. Astfel, in 1870 cartile postale au intrat in Marea Britanie, Finlanda si Elvetia, in 1871 in Canada, Belgia, Danemarca si Olanda, in 1872 in Rusia, Norvegia, Suediasi Chile, in 1873 in Franta, Germania, Spania si Romania, iar in 1874 in Italia. Iar procesul a continuat cu succes in toata lumea.
Treizeci si trei de ani mai tarziu avea sa apara prima carte postala ilustrata. Astfel, prima carte postala „vulgarizata” a turismului a aparut la Marsilia in 1881 si a apartinut lui Dominique Piazza.
Cartea ilustrata era compusa dintr-un colaj care cuprindea apeductul Roquefavour,
iesirea din Marsilia spre fortul Sain-Jean si Palatul Longcham.
In Romania cartea postala a aparut in 31 martie 1873, si a fost tiparita intr-un tiraj de 41.500 de exemplare. Prima carte postala ar fi plecat din Romania, mai exact de la Iasi catre Odesa.
Prima carte postala ilustrata romaneasca a fost desenata manual de catre poetul Alexandru Macedonski in 1888, iar prima productie romaneasca de serie a aparut in august 1894 si a fost lansata cu prilejul inaugurarii la Bucuresti a Expozitiei Cooperatorilor Romani. Atunci cartea postala romaneasca ilustrata a fost tiparita pe variantele de carton rosu, galben si albastru, cu mentiunea” „Bucuresti 1894. Amintire de la Expozitia Cooperatorilor”.
Imaginea reprezenta pavilionul expozitional din Parcul Cismigiu. Evenimentul avea sa marcheze doua premiere: tiparirea primei carti postale romanesti si confectionarea primei stampile din filatelia autohtona. Dupa un an, in 1895, la libraria Carol Muller din capitala erau puse in vanzare cartile postale care promovau Bucurestiul cu mesajul „ Souvenir de Bucarest” la pretul de 2 lei bucata (adica 26 de dolari!), in vreme ce cartea postala neilustrata costa 10 bani bucata cu timbru postal cu tot.
Astazi, cartea postala si scrisoarea sunt o amintire. Mesajele prin sms si email au condus la disparitia formei clasice, dar si romantice, de comunicare in scris dintre persoane. Generatia mea inca mai pastreaza scrisorile scrise de mana, pe hartie, de catre cei dragi noua. Filele s-au ingalbenit si ele, dar scrisul de mana gaseste mai usor calea catre sufletul celui caruia i-a fost trimisa. Patina timpului pastreaza mirosul si amprenta celor care am fost odata destinatar sau expeditor.
,

vineri, 5 aprilie 2013

Scrisoarea lui Charlie Chaplin catre fiica sa, Geraldine

Este dimineata, in zorii unei zile ce se chinuieste sa deschida ochii. N-am somn si gandul imi este plecat la mii de km departare. Cei care au copii stiu! Exista lucruri care nu pot fi masurate, care exista intr-o asemenea forma si dimensiune incat devin pur si simplu coplesitoare. Si te minunezi de fiecare data ca poti fi tu atat de sus incat sa ai forta si gingasia unui asemenea sentiment. Uneori te inalta, alteori te doboara si osciland intre cadere si inaltare te rogi ca maine, fiecare maine, sa ii fie cel putin la fel de bine ca si astazi! Nu stiu cum sa va descriu sentimentul mai bine decat l-a explicat Chaplin in scrisoarea lui catre Geraldine. Iat-o, aceasta este scrisoarea pe care Charlie Chaplin, tatal a 12 copii, in 1965, la varsta de 76 de ani, a scris- o  fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care incerca sa-si faca o cariera in lumea dansului, la Paris. Scrisoarea este un fel de manifest al credintei ca mai presus de ei, de copii,  nu exista decat Dumnezeu,  este o marturisire emotionanta, foarte personala, dar atat de valabila pentru fiecare dintre noi. Este un exemplu de dragoste si de grija, de tristete si de bucurie, de mandrie si de ingrijorare, de naiva copilarie si de barbateasca intelepciune, este sufletul sau asternut pe o coala de hartie.


“Fetita mea!
Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna. Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!" Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz. Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta. Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul. Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna. Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi. Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta. Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor. Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.
Te sarut, Geraldine.

Al tau, Charlie
Decembrie 1965”